Elena Oancea
Elena Oancea
G. initiala: 88 kg
G. actuala: 75 kg
Oana Marinescu
Oana Marinescu
G. initiala: 93 kg
G. actuala: 86 kg
Liliana Soare
Liliana Soare
G. initiala: 86 kg
G. actuala: 78 kg
Cristina Burciu
Cristina Burciu
G. initiala: 99 kg
G. actuala: 82 kg
Andrei Ferescu
Andrei Ferescu
G. initiala: 132 kg
G. actuala: 106 kg
Adriana Stoica
Adriana Stoica
G. initiala: 108 kg
G. actuala: 87 kg
Marcel Muşat
Marcel Muşat
G. initiala: 133 kg
G. actuala: 118 kg
Diana Done
Diana Done
G. initiala: 108 kg
G. actuala: 84 kg
Margareta Ionescu
Margareta Ionescu
G. initiala: 120 kg
G. actuala: 97 kg
Concurenti >>

Elena Daniela Aflorei

Daniela are 29 de ani şi este medic rezident. Are mulţi prieteni şi se autocaracterizează ca fiind serioasă şi ambiţioasă.

A încercat aproape toate dietele posibile, după spusele ei. Cel mai mare succes l-a avut acum doi ani când a slăbit 20 kg prin regimul Atkins, ca apoi să le pună la loc în două luni (a fost şi o situaţie mai deosebită - examenul de rezidenţiat). Dietele sunt luate din ziare sau de la prieteni.







"Intotdeauna am fost supraponderală, dar, ca să fiu corectă, obişnuiesc să mănânc foarte mult în condiţii de stres sau supărare".







Mâncarea preferată: fast food. Artişti preferaţi: Victor Rebengiuc, Loredana. Hobby-uri: lectura şi filmele











adauga

pufoasa (2008-03-15 19:52:00)

buna ela:*:*:* felicitari ptr rezultatele obtinute:*:*:* Mi-as dori ffftare sa pot lua legatura cu tine, sunt sigura ca ma poti ajuta cu cateva sfaturi.Cand ai timp poate-mi poti lasa un id de mess..sau orice altceva:) te pupic:*

linie
Fara Zahar de la Dorohoi (2008-02-04 23:40:03)

Avem la dispozitie mai multe tipuri de retete: rapide, sanatoase si persistente. Cele rapide si sanatoase nu sunt persistente. Cele rapide si persistente nu sunt sanatoase. Cele sanatoase si persistente nu sunt rapide. VA RUGAM ALEGETI!!!

linie
..anonim (2008-02-03 18:20:01)

va rog mult de tot..am 12...ani ..si deja m-am ingrasat prea tare..as vrea sa slabesc..in ultima vreme nu mai mananc delok..dulciuri..rareori mananc..in rest manac..numai ..covrigei...sticsuri.....va rogg..vreau o reteta de slabit repede si sanatoasa pentru organismul meu ...daka avety vreo..idee.. va rog sa ma contactati la adresa de e-mail ingerashul_2008@yahoo.com

linie
progect_4dinamo maria (2008-01-20 18:16:29)

am 39 ani am 78 kg si vreau sa slabesc 8 kg ma puteti ajuta?

linie
Daniela Popescu (2008-01-04 23:20:34)

Felicitari pentru reusita de a slabi.Nu conteaza premiile,conteaza sanatatea.Si eu am incercat foarte multe diete...fara rezultat.Cu regimul Atkins am slabit 7 kg in 3 saptamini,dar am pus la loc peste 7 in urmatoarele alte 3 saptamini.Ca sa-ti schimbi stilul de viata trebuie sa renunti eventual si la servici.Altfl cum sa maninci ciorba de la prinz in clasa ?? Eu am un mare "defect" : virsta ! Ma aflu la o virsta pe care ... nu o pot spune,dar la care toti imi spun : la virsta asta ce mai vrei ??? As fi extrem de fericita,daca mi-ai putea spune cum ajung la un psiholog si la un nutritionist bun,pentru ca la d-na dr.Mihaela Bilic -care e o scumpa- e mult prea greu de ajuns.Nu ne spune nimeni si noua,cei cu adevarat interesati sa slabeasca si care sunt seriosi cum se ajunge la acesti medici,iar mofturile fetelor de 15-16 ani care au 1-2 kg in plus si vor "o dieeeeetaaaa"chiar ca-mi repugna.Aici e vorba de sanatatea trupului si a mintii,de lucruri serioase,nu de mofturi.Daca ajungi vreodata sa-mi citesti mesajul,poate-ti faci timp si pentru mine.Un an bun,sanatate si fara kg plus !!!

linie
mymyshor (2007-12-30 22:47:35)

buna!....ma numesc mioara yvan si as vrea sa slabesc...vreau o reteta de slabit... ma cautati pe mymy_scumpik_2007....vam pupat:*:*:*:*:*:*:*:*...:">:D

linie
mymy (2007-12-29 22:12:51)

vreao o reteta de slabitttttttttt.............mymyshor_yvan2008..vam popat:P

linie
ana (2007-12-29 19:21:56)

vreau si eu o reteta de slabire. tyana0506@yahoo.com. Multumesc

linie
diana (2007-12-29 19:11:12)

vreau si eu o reteta buna de slabit..sau un mod de viata..va rog mult..creatza_bdc@yahoo.com..am 17ani,68kg,si 165cm

linie
rodica (2007-12-29 18:32:49)

am 22 de ani inaltime1.64 si 75 de kg si nu pot slabi sa ajung la o greutate adecvata...am lucrat intr-un fast food si asta si-a spus cuvantul ...vreau niste diete ...daca se poate mersi...myheartblack@yahoo.com

linie
iulia (2007-12-28 16:48:03)

iulia_iulik2002@yahoo.com

linie
iulia (2007-12-28 16:46:49)

vreau shi eu o reteta de slabit buna am 74 de kg shi 170 inaltime 18 ani pooop shi ast

linie
elena (2007-12-16 01:20:32)

va rog sa-mi trimiteti si mie o reteta de slabit merci.mares_elena2002@yahoo.com

linie
maria (2007-12-15 21:58:31)

Ma numesc Maria si am 34 de ani,am 1.62m si am 65kg as dori sa slabesc 5 kg .Ati putea sa-mi dati sfaturi? adresa mea:rus_maria73@yahoo.com

linie
simona r (2007-12-14 12:02:21)

te felicit ca ai avut curajul sa te expui public ,dar mai de admirat esti ca ai avut o asemenea vointa sa slabesti asa de mult mai ales grasime (6 kg),nici nu vreau sa accept ca nu vei fi cistigatoarea . te-am urmarit de la inceput si mi-ai placut FELICITARI !

linie
Oana V (2007-12-13 15:21:07)

Tare mi-as dori sa am si eu curajul si ambitia ta. Poate exemplul tau o sa ne stimuleze pe unii dintre noi. Chiar daca am ajuns aici mai tarziu , iti tin pumnii! Multa BAFTA!

linie
Simona B. (2007-12-10 22:53:52)

Te-am vazut din intamplare la tv. Nu am stiut ca te-ai inscris in acest program. Am observat ca ai slabit, dar nu stiam ce se intampla. Super tare. Te admir pentru curajul pe care il ai. Tocmai am devenit fanul tau nr 1. Si acum ca esti printre ultimele trei finaliste o sa-ti tin pumnii. Nu voi mai scapa nici o emisiune. Sunt foarte mandra de tine!!!!

linie
Aflorei Elena Daniela (2007-12-06 21:20:00)

Dar vad ca te preocupa tare de tot care dintre noi cate voturi a primit si in ce perioada. Eu as zice ca te plictisesti cumplit si ca ar trebui sa-ti cauti ceva de facut sau macar un hobby mai productiv. Nu vreau neaparat sa par nesimtita, dar nu am alt raspuns pentru tine, pentru ca cel putin eu habar nu am cine si cand a votat. Pentru noi, cele care profitam de acest program, timpul nostru este extem de aglomerat si in plus, nu ca as vrea sa minimalizez importanta voturilor, dar criteriile de stabilire a castigatorului marelui premiu sunt altele. Pe mine personal ma incanta sa vad ca lumea voteaza pentru mine si ma simt sustinuta. Si atunci cand imi lasa un mesaj incerc sa raspund la el daca pot. Acestea sunt singurele chestii pe care eu pot sa ti le explic. Contabilitatea ti-o las tie

linie
Ova (2007-12-06 12:56:42)

devii si tu suspecta prea ai primit multe voturi mai ales ca au aprut peste noapte Cinee te voteza noaptea si mai ales mii de voturi

linie
ova (2007-12-06 12:38:23)

trebuie sa ai o familie tare numeroasa care sa alerge de la calculator la calculator cu disperare ca sa aduni 3000 de voturi intr-o ora jumatate...

linie
alina tg mures (2007-12-04 16:52:32)

nu ti-am mai scris demult dar asta nu inseamna ca te-am uitat sau am incetat sa te sustin ci din contra iti tin pumnii pe mai departe si tin sa te felicit pentru rezultatele de pina acum, tine-o tot asa !!!!!!!!!! te pup si astept sa ne vedem!!!

linie
Doina -Bacau (2007-12-03 09:59:48)

Impreuna cu Carmen si Romica te urmarim la fiecare emisiune si iti tinem pumnii.Multa bafta si nute lasa!

linie
ema (2007-12-01 21:42:55)

adresa mea este iemma_92....si vreau sa slabesc urgent/.......fc balet de 11 ani, am 1.54 si 48 de kg.........ce cura de slabire as putea sa tin ...?astept sa ma contactati

linie
Aflorei Elena Daniela (2007-11-28 22:22:25)

Pentru Mihaela Chitila: Mulţumesc pentru susţinere. Într-adevăr, în sesiuni am ronţăit şi eu tot ce-mi pica în mână. Nici nu-mi mai păsa ce se întâmplă. Vroiam doar să-mi iau examenele. Iar ciocolata era o minune pentru psihicul meu. Să ai totuşi grijă. Să nu laşi problema kilogramelor să devină prea mare pentru că va fi din ce în ce mai greu de rezolvat. Şi cred că ştii că va atrage după sine şi alte afecţiuni. Eu m-am trezit la realitate când eram pe cale de a face diabet. Şi bafta mea a fost acest program care a venit exact în momentul în care eu m-am speriat rău de tot când mi-am văzut analizele. Şi nu în ultimul rând, multă, multă baftă în ultimul an şi mai ales la rezi. Ştiu ce înseamnă, am trecut şi eu prin asta acum 2 ani. Aşa că îţi ţin pumnii.

linie
Mihaela Chitila  (2007-11-27 04:19:15)

Buna ! M-a atras povestea ta pentru ca si eu sunt cam in aceeasi situatie . Acum sunt anul 6 la Medicina si ma pregatesc de rezidentiat. Intotdeauna am avut probleme cu greutatea, la nivel de cateva kg in plus, dar si eu in perioade de stress,sau cand invat noaptea simt nevoia sa rontai ceva si de obicei nu ma tenteaza atunci morcovii sau fructele , ci mai degraba tot felul de ciocolatele si alte alimente la fel de "benefice" pentru o greutate ideala. De aceea urmaresc cu mare interes evolutia ta si vreau sa-ti spun BAFTA MULTA in tot ceea ce faci !

linie
Aflorei Elena Daniela (2007-11-24 21:54:21)

Pentru Bianca: Salut Bianca!!! Mulţumesc tare mult că-mi ţii pumnii. Nici nu ştii câtă bucurie simt când găsesc un mesaj lăsat de prieteni pe care din păcate nu i-am mai văzut de mult timp şi constat că nu m-au uitat. Şi mai ales că mă susţin în încercarea mea. Devine mult mai uşor când descopăr că multă lume este alături de mine şi înţelege demersul meu. Mulţumesc încă o dată pentru cuvintele frumoase şi să ştii că pentru mine ele înseamnă putere de a continua şi de a nu renunţa, aşa cum din păcate făceam atunci când luptam singură.

linie
Bianca German (2007-11-24 19:13:59)

Buna Ela. Vreau sa iti urez multa bafta si sa ai incredere in tine! Vei reusi ceea ce ti-ai propus. Sunt alaturi de tine.

linie
Aflorei Elena Daniela (2007-11-24 08:18:03)

Pentru Ramona: Hei, ce mai faci Ramona? Mulţumesc mult pentru susţinere! Trebuie să recunosc că am avut o surpriză foarte mare când am citit mesajul tău, pentru că perioada de rezidentiat a însemnat din păcate şi pierderea legăturii dintre colegi, fiecare dintre noi ajungând în altă parte de ţară. Mă bucur că acest concurs, pe lângă toate celelalte beneficii, mi-a adus mai aproape rude, prieteni, foşti colegi sau oameni pe care i-am cunoscut întâmplător şi care acum mă susţin.

linie
Ramona Herisanu(Bizon) (2007-11-23 21:17:34)

Bravo Ela.Ma bucur mult pentru rezultatele obtinute si sunt sigura ca vei iesi invingatoare din acest concurs.Toate resursele sunt la tine.Mult succes in continuare.

linie
Copotoiu Sanda (2007-11-22 14:07:33)

Draga Ella, Te sustin cu tot entuziasmul, pentru ca stiu cat de greu este nu numai sa slabesti, dar si sa fii expusa. Procesul in care te-ai antrenat este o cursa cu tine insati si m-ai convins demult ca ai puterea de a reusi. Curaj si continua pentru ca merita! Cu drag, Sanda Copotoiu

linie
aghiuta (2007-11-20 10:08:10)

mult succes, stim sigur ca vei reusi, te sustinem intru totul

linie
Aflorei Elena Daniela (2007-11-17 10:52:50)

Pentru Harag Ana Cristina: Mulţumesc mult pentru susţinere şi încurajare. Aceste mesaje de la voi îmi dau putere să nu renunţ. Dar trebuie să recunosc că te admir pentru că tu ai obţinut un asemenea rezultat (de la 110 kg la 65) fără toată susţinerea de care mă bucur eu, deci cu atât este mai de apreciat efortul tău. Felicitari! Şi multă sănătate în continuare şi ţie şi băieţelului tău.

linie
harag ana cristina  (2007-11-16 16:52:20)

te sustin foarte mult si pot sa spun ca am trecut si eu prin aceeasi perioada poate chiar mai dificila in sensul ca am avut 110kg dar cu ajutorul lui Dumnezeu si a unui tratament pe care l-am urmat acum am 65kg.bineinteles ca aceste kg le-am acumulat in timpul sarcinii acum baietelul are 2 ani.bafta multa si ai incredere in tine ca totul va fi bine

linie
Laszlo Mihaly (2007-11-12 15:14:01)

Ce pot sa scriu? 1. Pentru cei ce se indoiesc de faptul ca va reusi (si am vazut cel puin 2)le spun ca am avut placerea de o cunoaste si stiu masura ambitiei sale si ca asta o va duce departe pe orice drum hotaraste sa o apuce si ca toate rautatile pe care le spuneti nu vor face devat sa fie mai hotarata sa va demonstreze contariul. 2. Pentru cei care o sustin (le-am pierdut sirul la numaratoare) fiti siguri ca va lupta cu mai mare hotarare pentru a nu va insela asteptarile 3. Ultima dar cel mi important pentru TINE un mesaj pionieresc dar prietenesc: TOT INAINTE. Nu sunt convins ci STIU ca vei reusi, pentru ca esti o invingatoare.

linie
Aflorei Daniela (2007-11-11 16:11:20)

Pt Antonie Roxana: scuze că îţi răspund atât de târziu, dar zilele astea am fost extrem de ocupată şi nici nu am deschis calculatorul, deci nu am ştiut de întrebarea ta. Nu am auzit p'nă acum de amix200, dar m-am interesat şi opiniile despre el sunt foarte diferite, dar majoritatea sunt negative. Deci nu ar fi extrem de eficient. Ce aş mai vrea eu să adaug este că de-a lungul vremii şi eu am încercat să păcălesc slăbitul prin tot felul de soluţii miracol. Rezultatul: nu există astfel de soluţii şi fără un efort constant în ceea ce priveşte dieta şi sportul nu se pot obţine rezultate bune şi care să dureze în timp.

linie
antonie mihaela roxana (2007-11-06 19:27:28)

am22 ani si 85 kg de1sapt iau niste pastile amix200 as dori smi spuneti si mie daca ati auzi de ele si sami dati un mail va rog din suflet adresa de amil roxy_badan@yahoo.com

linie
Manuella G. (2007-10-30 11:32:05)

Sunt sigura ca vei renunta la hobby-urile culinare (cei care spun ca nu vei slabi, datorita faptului ca iti plac fast food-urile,gresesc pt.ca nu te cunosc).Nu conteaza gena...trebuie sa fii ambitioasa si sa lupti tot timpul(toata viata)."Obisnuinta este a doua natura".Succes!

linie
Madalina Doarbes (2007-10-30 11:07:15)

Mult succes in continuare si sunt convinsa ca ai sa ajungi printre primii avand in vedere ca esti foarte ambitioasa.Iti tin pumnii si spor la "treaba":).Pupici

linie
Aflorei Elena Daniela (2007-10-28 23:00:38)

Pentru Elena Valentina: Multumesc pentru sfaturi. Deja o parte din ele le-am pus în aplicare cu ajutorul doamnei dr. Mihaela Bilic şi rezultatele se văd, iar eu mă simt excelent

linie
Gabi (2007-10-28 20:34:49)

Ela, ma bucur mult de noul tau proiect, si sunt convinsa ca vei reusi! Eu, locuind 1 an cu tine (cel mai greu an, cel de dinainte de examenul de rezidentiat) stiu ce ambitie de fier ai. Esti un model pentru mine! Te pup si mi-e dor sa mai stam de povesti!

linie
DIANA N. (2007-10-28 19:21:58)

Hey, copilas! Tot familionul iti tine strans pumnii si te imbratisam de la distanta( iar eu o sa le fiu mesagerul cand ne vedem luna viitoare). Daruirea pe care o pui in tot ceea ce faci o sa se vada cu siguranta si aici. Te pupam! Diana si familia

linie
Elena Valentina (2007-10-27 19:44:57)

Chiar ca produsele fast-food sunt foarte periculoase pentru sanatate. Invata sa mananci multe fructe si legume, mai putin avocado, soia, mazare, linte si fasole uscata. Mananca un fruct dimineata. Tine de foame in comparatie cu un produs preparat din faina. Si renunta la fast-food in favoarea gratarelor din pui sau peste. Si ai mare grija la combinatiile de alimente, gen paine+carne+cartofi+cereale+branzeturi. Doar un singur fel este indicat la o masa + o portie dubla de legume (salate). Succes!

linie
Nico si Cata (2007-10-27 17:54:59)

Sa nu renunti pentru nimic in lume la visul tau!!!!!!!!Sunt zeci de piedici si tentatii,dar noi suntem convinsi ca de data asta vei reusi.Mult noroc

linie
Florentina Dumitru (2007-10-26 21:17:46)

Un copil foarte bun si ambitios.

linie
Simona  (2007-10-26 12:15:34)

Felicitari pentru curaj si pentru atitudinea foarte relaxata. faci sa para foarte simplu sa vorbesti despre o problema. vei fi un bun exemplu pentru multi

linie
Mircea V. (2007-10-26 12:12:26)

Multa multa bafta. e important ca ai realizat ca mancarea fast food e nesanatoasa si ai renuntat la ea. eu sunt curios ce vei face dupa ce se termina concursul. daca esti asa ambitioasa cum spui si cum spun si altii aici pe pagina poate o sa reusesti. eu sper ca vei reusi pentru ca pari tare simpatica. multa bafta din nou

linie
Aflorei Elena Daniela (2007-10-26 10:53:49)

Pentru Gigi Bk: Multumesc pentru sfaturi, dar de scuza ca obezitatea este determinată genetic m-am folosit si eu mult timp. Mi-am spus că şi părinţii şi bunicii mei au această problemă şi m-am mulţumit să mă complac în această situaţie. Dar tocmai pentru că sunt medic sunt conştientă de riscurile pe care le presupune obezitatea. Tatăl meu are diabet tip II, pe care l-a avut şi bunica din partea lui. În urma unor analize făcute în luna august am descoperit că am început să dezvolt un sindrom de rezistenţă la insulină şi că sunt pe acelasi drum cu ei dacă nu iau măsuri serioase. Aşa că a slăbi, pentru mine, nu înseamnă un efort datorită căruia voi trăi mai puţin, ci unul pentru care voi trăi mai sănătos. E drept că presupune un efort mai mare datorită setării la acei parametri biologici pe care-i menţionezi, dar o mare parte din vină o aveau şi obiceiurile mele alimentare pe care, cu ajutorul Emiliei Potenteu şi a Mihaelei Bilic am început deja să le corectez. Eu nu vreau să ajung să am dimensiuni standard de manechin, dar vreau să scap de o parte din surplusul de greutate care nu-mi face viaţa foarte uşoară şi cu care mă simt încărcată. Deja mă mişc cu mai mare uşurinţă pentru că antrenamentele cu Taufic îmi readuc energia pe care am pierdut-o mâncând nesănătos. Si da, îmi doresc foarte mult să slăbesc, pentru că eu nu mai sunt omul care crede că trebuie să accepte o situaţie predestinată fără să lupte. Împotriva a orice, mai ales cu mine însămi, pentru a obţine ceva în care cred.

linie
gigi bk (2007-10-26 02:12:24)

iti doresti sa slabesti atat de mult ,chiar daca datorita acestui efort vei trai mai putin?Esti medic,stii ca si obezitatea e conditionata si determinata genetic...In principiu organismul tau e setat sa functioneze la acesti parametrii biologici.In cazul tau,nu e o obezitate determinata in principal de comportament....

linie
Mihaela ( Durau) (2007-10-25 21:38:03)

Mult succes,sigur ai sa reusesti!

linie
emilia (2007-10-25 15:04:29)

mult succes din partea colectivului o.s.Borca

linie
Monique C. (2007-10-24 18:30:53)

BRAVO ELA!OPTIMISMUL DEVASTATOR, PERSEVERENTA (O CITEZ PE OANA)SI TOT CEEA CE ESTI TU (ADICA O LUPTATOARE)TE VOR FACE SA REUSESTI. ACEST LUCRU SE OBSERVA DEJA. SI POATE LA FINAL SCHIMBAM STICLA DE APA PLATA CU UN "VITAMINAS" BRAZILIAN. SUCCES ITI UREAZA SI SANDICA + MAMA+TATA!!!

linie
VIO (2007-10-20 11:30:07)

Important e ca ai facut primul pas... acum trebuie doar sa mergi mai departe! Iar cand vei reusi sa-ti atingi telul, gandeste-te ca vei fi un bun model de urmat si ca vei putea incuraja si pe altii sa incerce... pentru ca tu ai demonstrat ca se poate ;-) Ai incredere in tine si lupta in continuare.

linie
anonim (2007-10-20 10:54:31)

multa bafta! cu multa vointa o sa reusesti.............iar pt o persoana asa ambitioasa ca tine, nu cred ca va fi o problema! inca o data bafta!

linie
tali (2007-10-19 19:37:41)

In primul rand vreau sa te salut si ma bucur enorm ca ai avut sansa acestui concurs...asa ca..........nu de geaba ti s-a dat aceasta sansa...profita de ea la maxim.te rog sa ai incredere in tine ptr ca POTI....PUSILICI SI SA REUSESTI...

linie
 (2007-10-19 16:40:14)

Maga,Nicoleta,Cristina si toti de pe linga casa te sustinem si asteptam sa fii tu cea dintodeauna

linie
sonia (2007-10-19 11:26:28)

sa stii ca te sustin pentru ca tu esti favorita mea. pari un om deosebit si o persoana calda. multa multa bafta sa reusesti ce ti-ai propus si sa nu renunti

linie
Nicu (2007-10-19 07:26:05)

Mult succes!

linie
COSTEL ONOFREI (2007-10-18 10:38:44)

Bravo ELUTA tine-o asa innainte si vei reusi.Mult succes!pa

linie
Andrea P  (2007-10-16 10:58:14)

Mult succes in tot ceea ce ti-ai propus.BAFTA!!!!

linie
ina si vasile (2007-10-16 07:03:01)

speram sa obtii ce ti-ai propus

linie
Oana M. (2007-10-12 21:21:37)

Pana acum ai realizat tot ce ti-ai propus...cu perseverenta si ambitia care te caracterizeaza....noi,care te stim cum stii sa lupti si sa duci o batalie pana la capat, iti suntem alaturi si speram sa sarbatorim impreuna victoria!... cu apa plata, desigur... BAFTA si REUSITA !!!

linie
Mischa (2007-10-12 16:14:43)

Bafta multa!

linie
maria (2007-10-12 14:19:17)

E bine ca incerci.Persevereaza si vei reusi .Bafta!

linie
Anonimus (2007-10-12 14:17:47)

Da-i inainte cu tupeu !!!!!!!

linie
Georgiana D. (2007-10-11 23:19:06)

Stiu ca esti ambitioasa se de aceea stiu ca vei reusi! Multa bafta!

linie
oana tifui (2007-10-11 19:20:55)

trebuie sa reusesti.stiu k esti o luptatoare .iti tin puminii si sa nu te lasi dusa de tentatia de a mank.fii increzatoare castigul e de partea ta.multi popici

linie
alex (2007-10-11 15:58:47)

ne-am potrivi daca ai ajunge la greutatea propusa de tine,iti tin pumnii si ne vedem la un suc

linie
Cristina (2007-10-11 09:56:17)

linie
mirelioss (cu gemenele) (2007-10-10 22:41:33)

Banc! Atentie nu-i pentru concurenti !!! Daca va este frica sa nu va ingrasati, incercati sa beti inainte de fiecare masa 50 g de tarie. Taria, precum se stie din batrani, atenueaza frica! lol

linie
mirelioss (cu gemenele) :) (2007-10-10 21:43:47)

Stim ca poti pentru ca esti o luptatoare si-o ambitioasa si de-aia te sustinem (toata familia). Eu o sa-mi dau toata silinta sa te promovez si sa-mi conving prietenii sa te voteze. Bafta !!!

linie
alina tg mures (2007-10-10 21:09:28)

iti urez sa ai parte de toata bafta din lume, sunt alaturi de tine, iti tin pumnii, sa ai rabdare si sunt sigura ca vei reusi!!!!!! BATFA MULTA!!!!!!!!!

linie
Mugurel (2007-10-10 18:11:02)

sa ai succes in tot ceea ce ti-ai propus sa realizezi,castigul sa fie de partea ta!

linie
ionela d (2007-10-10 15:24:54)

stiu ca este greu,dar nu imposibil.Am avut ambitii si eu din astea si te felicit pt curaj cred ca o sa reusesti sa dai jos kilogramele in plus.

linie
luminita (2007-10-10 15:03:37)

succes si ai incredere deplina in tine.O sa reusesti cum am reusit si eu.

linie
ana (2007-10-10 14:44:03)

Nici eu nu am fost un copil slab, nici o adolescenta slaba, din contra, eram patrata, fara talie, nu obeza, dar oricum grasa (in clasa a IV a aveam 1,44 m si 44 kg, ceea ce este mult). Toata copilaria si adolescenta am suferit din aceasta cauza si m-a marcat psihic bataia de joc a celor din jur, inclusiv a mamei mele, care, culmea, are de cand o stiu 105 kg.... Acum 7 ani am inceput o cura foarte echilibrata, cu multa rabdare, si am reusit sa ajung intr-un an la dimensiuni aproximativ ideale: 89-62-91. Bafta si tie sa-ti atingi scopul!

linie
Aflorei Elena Daniela (2007-10-10 14:37:33)

As vrea sa multumesc pentru sustinere tuturor celor care sunt alaturi de mine si care mi-au scris mesaje de incurajare si m/au votat. Nu e foarte usoara aceasta incercare a mea, dar acum va exista in plus si dorinta de a nu va dezamagi. Multumesc mult

linie
Luican Elena (2007-10-10 14:06:57)

SUCCES.EU TE SUSTIN SI AM INCREDERE IN TINE !

linie
tata si mama  (2007-10-10 13:13:28)

te iubim si te sustinem.BAFTA !

linie
Bogadn si Roxana  (2007-10-10 12:36:52)

Iti uram mult succes si daca merge treaba cu slabitul incercam si noi!!!! Bafta la castigarea concursului !!!!!

linie
ana maria (2007-10-10 11:33:28)

Iti tin pumnii. Hai ca poti, noi suntem alaturi de tine.

linie
adriana amzar (2007-10-10 08:38:57)

itzi urez din tot sufletul "SUCCES". si eu am incercat de multe ori sa slabesc si.........chiar mi-a reusit. ( poate a fost vointza sau .....norocul!

linie
Monica (2007-10-09 21:36:43)

Multa incredere in fortele proprii.

linie
Flori (2007-10-09 14:50:49)

Mult succes!!

linie
sanda (2007-10-09 14:42:51)

sa ai incredere in ce faci. Bafta !

linie
costin (2007-10-09 14:37:16)

BAFTA, sa aveti spor!!!

linie
rodica (2007-10-09 13:45:46)

BAFTA!!!!

linie
mihai (2007-10-09 13:39:53)

succes

linie
Cerasela (2007-10-09 13:33:55)

iti urez mult succes , si fii tare pe pozitii

linie
laurentiu (2007-10-09 10:08:49)

astept sa castigi si sa te vad dupa concurs,iti tin pumnii

linie
victor (2007-10-09 10:06:45)

cu putina vointa ajungi la visul tau meri asa mai departe

linie
Ovidiu (2007-10-09 10:06:37)

Slabire usoara.Iti doresc sa cistigi

linie
calin (2007-10-09 10:06:08)

Bafta !!! Sa ai mare incredere in tine !!!

linie
daniel (2007-10-09 10:02:05)

iti tin pumnii sa reusesti si sa ajungi la greutatea optima

linie
Romeo (2007-10-09 09:59:37)

Mult succes in incercarea ta!

linie
Doina Aflorei (2007-10-08 16:14:52)

iti doresc mult succes .multa incredere in tine ,si sunt alaturi de tine. Doina

linie
Mona (2007-10-08 11:36:18)

Intr-adevar marea problema o reprezinta mancarea de tip fast-food. Odata eliminata e mai simplu sa mananci sanatos si consistent in acelasi timp. Oricum, iti urez multa bafta pe drumul ales! Nu e usor deloc dar nu trebuie sa te dai batuta!

linie
MARIANA (2007-10-08 11:32:08)

SA AI CAT MAI MULTA INCREDERE IN TINE SI SA NU TE LASI INVINSA DE POFTE .SPER SA AI REZULTATUL DORIT .MULT SUCCES.

linie
Dr.Z (2007-10-07 00:10:27)

Cum sa slabeasca daca prefera mancarea din fast-food-uri? E logic pt. oricine ca asta e prima greseala pe care o face..

linie